Omului i-a fost dat să se nască cu nevoia de a relaționa cu semenii pentru a supraviețui. Atașamentul are la bază nevoia nativă a ființelor umane de a dezvolta și a întreține legături emoționale puternice cu alte ființe umane. Din primele momente ale vieții, creierul uman dezvoltă structuri de atașament, inițial ca urmare a relației cu mama, apoi cu tatăl și cu ceilalți oameni din jur. Nou-născuții sunt fragili și total dependenți de mamă (ori persoana care îi îngrijește) pentru că nu vin pe lume cu un sistem neural avansat, care să le permită să-și gestioneze singuri viața după naștere, ori să facă față provocărilor din mediul înconjurător. Pentru a fi capabili de supraviețuire, aceștia necesită îngrijire și protecție din partea semenilor (Bowlby, 2011).
John Bowlby pornește de la concepția darwinistă conform căreia orice om este înzestrat cu sisteme de comportament menite să-i asigure supraviețuirea. În dezvoltarea teoriei sale, psihiatrul înglobează ipotezele cercetătorului Harry Harlow și face trimitere la studiile acestuia despre comportamentul puilor de maimuță Rhesus, unde a fost descoperit faptul uimitor că puii au preferat apropierea fizică față de o maimuță-păpușă acoperită cu blană, chiardacă aceasta nu îi hrăneala fel cum o făceao maimuță-păpușă realizată din sârmă. Acest fapt contrazicea, după părerea lui Bowlby, teza clasică formulată de psihanaliză, care susținea că legătura dintre mamă și copilul ei este determinată în primul rând de hrănire. Concluzia a fost că atașamentul este un comportament învățat de-a lungul evoluției speciei, care are ca rol protejarea față de prădători. Chiar și persoanele adulte se simt mai sigure în preajma unei anume persoane sau a unui grup, în special când se află într-o situație neobișnuită. Cercetările ulterioare au confirmat teoria lui Bowlby (Wallin, 2010).
Studiile referitoare la relația om-animal au adus dovezi științifice potrivit cărora se poate dezvolta o legătură de atașament emoțional cu animalele, privită în concordanță cu teoria atașamentului uman. Prin urmare, animalele ar putea satisface nevoia de atașament, companie și protecție. Atașamentul față de un câine poate funcționa ca o bază sigură, oferind securitate și stabilitate. Animalele oferă o cale de refacere a securității atașamentului cu ceilalți, așa cum studiile anterioare au demonstrat ca s-a înregistrat în cazul copiilor instituționalizați (Carr și Rockett, 2017). De asemenea, animalele pot facilita dezvoltarea relațiilor de atașame
nt uman și pot acționa ca o figură de atașament suplimentară în absența sau perturbarea relațiilor de atașament uman, cum ar fi divorțul parental (Strand et al., 2004).
Comments